Printesa cu bat

Copilul mare, intre zana si golan, s-a autodenumit astazi Printesa cu bat. La fiecare iesire aduna cate un bat cu care testeaza orice: zapada, noroiul, il trece zanganind peste gardurile metalice. Orice iesire se transforma intr-un adevarat repaus pentru mama care se sprijina de carut. Imi aduc aminte cat de captivante mi se pareau lucrurile astea marunte cand eram mica.:)


Pe langa iesirile astea "palpitante", ne jucam, radem, dansam, citim, povestim, ascultam si vizionam. Iar astazi, via treibadica, am ajuns la Madalina Andronic si la un chestionar cu un subiect foarte drag.:)

1. Ati citit/vi s-au citit povesti sau basme în copilărie? Poate chiar ceva românesc? Ce titluri vă amintiti sau v-au rămas dragi?

Parintii ne-au cumparat multe casete cu povesti. Cu adevarat minunate! Cea mai indragita a fost Fat Frumos din Lacrima a lui Eminescu... apoi Alba ca Zapada, Casuta din padure, Punguta cu doi bani si mult Ion Creanga, Ioan Slavici, Petre Ispirescu. Nu pot sa uit muzicalul Alice in Tara Minunilor...
Dar... strabunica noastra era o povestitoare extraordinara. Rar ne citea, insa povestea si inventa atat de frumos ca nu ne mai saturam. Cat a stat cu noi, pana am inceput scoala, cred ca am trait intr-o poveste continua, iar scenariile erau grozave! Apoi am inceput sa citim noi si recunosc, mai citesc basme pentru mine chiar si azi.:)

2. Credeti că au avut vreun rol in dezvoltarea voastră, încă din copilărie, ca viitor adult?
Eu sunt sigura ca da. Si eu si fratele meu suntem creativi, am invatat multe din povesti sau povestiri. Nu totul se invata prin exemple reale pentru ca pur si simplu nu se ivesc in viata.


3. Sunteti de părere că fenomenul povestitului, mai ales în mediul familial, are o functie importantă în educarea copilului încă de la vârste fragede?
(Mai) dezvoltă acesta anumite legături între membri si transmite valori morale elementare pentru educarea unui copil?

Da. La noi se povesteste mult, iar Maria ne pune sa-i povestim de n ori anumite lucruri, de fiecare data spera sa afle ceva nou si sa ajunga la adevarul absolut.:)) Prin povestit mai introduc un nou basm care contine multe elemente noi. De exemplu pt Fat Frumos din Lacrima am povestit seri intregi despre Muma Padurii si herghelia ei, a fost atat de captivant! Cresterea spectaculoasa a lui Fat Frumos, intr-o luna cat altii intr-un an a fost iar subiect separat. Iar ea povesteste si creeaza la randul ei foarte interesant. Mai este si puterea exemplului.

Despre timpurile vechi, copilaria noastra, a bunicilor, despre strabunicii nostri, tot asa afla...

4. Cititi/ati citi povesti copiilor dumneavoastră? Ati alege povesti românesti, basme din repertoriul international sau cele mai noi cărti pentru copii de pe piată?

Pana acum, la varsta de 3 ani, din basmele romanesti am parcurs doar Punguta cu doi bani, Fata mosneagului si a babei, Fat Frumos din Lacrima, Praslea cel Voinic si merele de aur, Greuceanu si ceva din Pupaza din tei.:) Din repertoriul international destul de multe, clasicele. Dar cu mare priza au fost cartile noi, interesante si vesele, cele care se bazeaza mult pe ilustratii. De exemplu Domnul Intuneric, Galagioasa Lilly, Daruieste-mi aripi, seria lui Roger Hargreaves: Domnul Zgomotos, Gadilici, Micuta domnisoara veselie, Robin Hood de la Editura Cartea Copiilor etc. Habarnam a supravietuit, a fost deja citita de 2 ori.

5. O carte inainte de culcare sau un desen animat?

Cateva povesti inainte de culcare, dar seara, daca nu suntem plecati in mod sigur vedem si un desen. Inainte citeam si ziua, insa acum lasam timpul asta jocului liber.

Credeti ca o poveste “din carte” stimuleaza mai mult imaginatia unui copil si simtul său etic elementar decât alte metode care implică povesti?*În ce măsură vi se par nepotrivite sau marcante pentru un copil scenele de violentă din basme (fie ele românesti sau nu)? Ar trebui ele "îndulcite" sau păstrate asa cum au fost create initial?

Incep cu sfarsitul: pentru varsta mai mica am citit povesti fara personaje negative, apoi am mai modificat paragrafe din povestile care mi se pareau dureroase, in special cele unde parintii isi paraseau copiii, iar acum i le citesc in forma originala. Unele i le explic, altele le las asa, comentez doar daca intreaba.

Eu sunt pentru cartile cu poze. Doar indruma putin, te lasa apoi sa construiesti singur povestea. De exemplu avem Punguta cu doi bani care contine doar cateva schite alb-negru. A fost de mare succes. La varsta asta, cand limbajul e inca in formare, vizualul pare sa ocupe un loc foarte important. Iar desenele animate, desi povestesc totul, le dau ocazia sa faca dupa aceea niste scenarii foarte frumoase. In sfarsit jucariile noastre abandonate mult timp au inceput sa-si gaseasca rostul. Concluzia personala e ca ei dezvolta orice: o poza dintr-o carte se transforma intr-un fel de film, filmul animat se modifica si e valorificat in jocurile lor.

Iar povestile cu poze poate sunt exercitiul pentru citirea cartilor fara poze, contin de fapt mecanismul imaginatiei.

Pentru mine cea mai frumoasa poveste este Fat Frumos din Lacrima, dramatizare de Mircea Stefanescu :D. Iar cartea de basme care m-a impresionat cel mai tare in copilarie, datorita imaginilor) a fost Basmele Romanilor, ilustrata de Done Stan.

Iar la noi se vorbeste in rime si povesti.:)
Suntem pe rand personaje din basme, chiar daca revenim des la tati si mami.

"castel simplu pentru Fat-Frumos"