miercuri, 25 martie 2009

Hercules !

Crestem intr-o zi cat cresc si alti copii !


Ultima perioada a fost foarte frumoasa, ne jucam mult impreuna, desenam, cantam, dansam, iar progresele sunt vizibile. Cel mai frumos e ca a inceput sa vorbeasca. Pana acum vocabularul era foarte restrans: mami, tati, nani, apa si onomatopeele de rigoare, micul ei alfabet in citirea cartilor (ham-ham, miau, muu, hau-hau, u-u, bu-hu-hu si altele, care mai de care mai infricosatoare :D).
De vreo saptamana isi extinde cu mare repeziciune vocabularul, 1-2 cuvinte noi pe zi. La inceput prelungeste mult cuvantul, iar apoi il prescurteaza rau de tot. De ex: tataia=tataiaia, apoi taia
banana=manama, apoi mana.
Azi a invatat sa apuna Gabriela (una din bunici), foarte asemanator, de-asta nici nu-l mai traduc, si "che"=chei. :) Ieri a zis "pui" foarte bine si ceva ciudat la curcan. Numele proprii le-a invatat, spune Alina si Giogi=George, fratele meu. Ah, si Adu=Radu.

Vocabularul de acum:
manama, mana (banana), copii (copii), capca (copac), miere (mieme), Giogi (George), Alina, linie, care acum a devenit "nana", bada (panda), bebada (lebada), stai, pui, che (chei), nonu (nor).




Ii place mult sa desenez eu, dar cel mai frumos e cand isi baga manuta cu creion in mana mea sa desenam impreuna. Apoi recitim ce am desenat. Multe scenarii, cu animalute, forme geometrice, copii, casute, o adevarat jungla. :)

Ii place foarte mult sa cante, recunosc imediat melodiile. Astazi ne-am uitat la un episod din Fifi. Cand a auzit melodia a inceput sa cante repede emotionata, cu multa putere, in special cand spunea "Pipi....!", adica Fifi. A luat papusa Fifi in brate si tot arata spre Fifi din ecran, aproape ca-i dadusera lacrimile de emotie si repeta Pipi-Pipi, iar la sfarsit a spus "pa, Pipi!". Am luat-o in brate si i-am mai cantat odata melodia, in timp ce ea imbratisa cu mult drag papusa.

5 comentarii:

  1. Felicitari pentru asa vocabular bogat! Abia astept sa inceapa si Eva, mi se par asa de dulci cand stalcesc cuvintele!
    Si la ce ora e Fifi la TV?

    RăspundețiȘtergere
  2. Adra, chiar e altfel de cand incep sa vorbeasca. :) Uite aici programul de la Minimax: http://tv.kappa.ro/index.php?loc=prog
    8:30, 11:50 si 18:55.

    RăspundețiȘtergere
  3. oops, am trimis comentariul gresit, adica un pic "cumulat" pentru ultimele 2 postari... De-abia astept sa vizionez cu Sophia filmuletul, ea e foarte incantata de tot ce face Maria !

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...