Se afișează postările cu eticheta Maria 4 ani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maria 4 ani. Afișați toate postările

luni, 15 octombrie 2012

Lucruri minunate de zi cu zi, de surioara mai mare

- Sara, Maria, va rog la baie si spalati-va pe maini cu sapun!
E activitate cotidiana si pentru Sara de-acum si o poate face bine singurica.
Dupa putin timp vine la mine la bucatarie si-mi povesteste: "M-m" (Maria adica) si-mi arata ca a spalat-o pe manute si mi le da sa le miros.
- Bravo, Sara! Esti curata, te-a spalat Maria? Mirosi foarte frumos!
Ajunge si Maria imediat.
- Bravo, Maria! Sara mi-a povestit ca ai spalat-o pe manute cu sapun. Sunteti curate amandoua acum.
Maria o mangaie pe Sara pe barbie zambind si ii da un pupic de sora mai mare, apoi pleaca. Sara o urmareste repede sa o pupe si ea. Maria ii spune:
- Sara, stai sa-ti mai dau un pupic, sa-mi mai dai si tu unul.

* * *

Raspunsuri intelepte:
- Mami, astazi la gradinita doamna educatoare m-a certat.
Doi colegi o intreaba repede de ce.
- O sa-i spun mamei, nu trebuie neaparat sa stiti voi.

O vecina o intreaba pe Maria pe cine iubeste mai mult, pe mama sau pe tata.
II raspunde prompt, dar linistita:
- Nu stii ca e nepoliticos sa intrebi asta?

* * *

Ar trebui sa existe milestones si pentru mersul pe bordura, piciorus dupa piciorus. (Sara)

luni, 7 noiembrie 2011

Maria

"Frumoasa si bestia", primita cadou de la Ionut, acum un an jumatate, cu dedicatie, a primit o completare mica, pe urmatoarea pagina, la rugamintea Mariei, care mi-a dictat "Multumesc, o sa o pastrez si nu o sa o arunc niciodata".

vineri, 4 noiembrie 2011

Locomotiva rosie


Oare a cui a fost ziua ieri? A mea sau a Mariei? Minunata fiecare clipa! 4 ani!
Dis-de-dimineata ne-am urcat in tren spre Sinaia, Maria cu o locomotiva mica rosie in mana. Intamplare fericita, locomotiva reala era tot rosie. Am vazut paduri, munti, am desenat, ne-am jucat toti 4. Ne-am uitat cu atentie la copaci, i-am explicat cat de batrani sunt unii dintre ei. Atat de batrani, ca nici nu pot sa-i imbratisez. Exprimare gresita, caci mi-a aratat cum ii imbratiseaza pe toti. A vazut primul castel, i-am aratat intrari secrete in manastire, coroane de regi, o regina, si-a pus o dorinta cum eu nu mi-am pus niciodata "sa fiu mai bun".
 

In drum spre Peles ne-am batut cu frunze uscate, am alergat, ne-am inchipuit ca suntem intr-o poveste.
La coborare, prieteni dragi ne-au facut o surpriza si au aparut acolo, ne-am plimbat impreuna cu telecabina. Maria era incantata, e mare amatoare de senzatii tari.:)) Bineinteles, inainte de plecare s-a jucat la un spatiu mic de joaca.
Seara, rememorand ziua, am intrebat-o ce i-a placut cel mai tare si mi-a spus ca oul kinder si ca s-a jucat.:)
Dar cred ca cel mai mult i-a placut ca a fost cu noi, ochi si urechi unii pentru altii.

 



Eu am retinut imaginea garii Sinaia, cu locomotiva rosie venind dintre dealuri. Ele doua jucandu-se la masa din vagonul restaurant si razand, ele doua chiuind si razand fericite la usa vagonului.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...